Copilul trebuie crescut cu grijă, nu cu bătaie!
Mă macină imaginile cu micuții bătuți în acea grădință, dar mai tare mă doare când văd și aud părinți care încurajează genul asta de practică.
Ei cred cu toată ființa lor că doar așa se poate face educație, că doar așa se va alege ceva de copiii lor. Sunt convinși că îi vor pierde pe drum dacă nu le mai dau o pălmuță la fund sau chiar o bătaie zdravănă, așa de reglare, când o mai iau razna (razna însemnând, evident, altceva pentru fiecare în parte).
Nu vrem să fim bătuți dacă nu corespundem!
Am făcut multe formări și am fost parte din multe grupuri de terapie, ca să pot învăța consiliere individuală. Nu cred că a fost vreo terapie de mijloc în care părinții să nu fi fost aduși în discuție. Copilul interior din fiecare cerea, aproape că urla, căutând ascultare. Ne vrem iubiți, ascultați, înțeleși de ai noștri. Nu vrem să fim bătuți dacă nu corespundem, vrem să fim ghidați cu pace, calm și dragoste pe drumul ce ni se potrivește, chiar dacă această cale nu este aceeași cu cea din visurile părinților noștri.
Ne vrem părinți vindecați, cărora nu le pasă de ce cred sau spun vecinii sau cunoscuții. Vrem să fim, acompaniați de forța dragostei necondiționată a părinților noștri, de licărirea înțelegerii din ochii lor! Nu vrem să fim unealta succesului din visul altcuiva! Din visul acelui cineva care nu poate vedea ziua de mâine nici măcar în vis, cum frumos zicea Khalil Gibran, în Profetul: ”Copiii vostri sunt fiii si fiicele Vieții. Sufletele lor locuiesc în casa lui mâine, pe care voi n-o puteți vizita, nici macar în visele voastre.”
Mi-e greu când aud oameni resemnați, care chiar cred că dacă nu erau bătuți nu făceau nimic în viață. O doamnă mi-a spus la un moment dat:
”Copilul, precum pomul, trebuie îndreptat!”
Îndreptat de la ce? Îndreptat înspre ce? Până și pomului îi punem atele, nu îl ia nimeni la bătaie, sistematic, că să fie drept. Îl îndreptăm că așa vrem noi, că așa e viziunea noastră despre frumusețe și utilitate! Dar dacă gândim logic, nimic nu-i știrbește frumusețea sau utilitatea pomului aplecat și mai mult de atât nu rănește pe nimeni, nu stă nimănui în cale așa cum e. Cel mult, poate afecta visul cuiva de a avea pomi drepți sau de un fel anume!
Cel mai frumos pom pe care l-am văzut vreodată era mic și aplecat, dar era măreț în singurătatea lui din mijlocul deșertului. Acolo era locul lui și toată lumea îi făcea poze și ne aducea, inevitabil, un surâs pe buze, o reamintire a frumuseții vieții. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă cineva decidea să-l îndrepte? Oare drumul lui, ceea ce inspira, rolul lui ar mai fi fost același?
”Nu am fost bătut! Ce s-a ales de capul meu?”
Eu nu am fost bătută și vreau să lansez o nouă campanie privind violența asupra copiilor, violența aceea asumată, considerată educativă, cu rol de a face să se aleagă ceva din tine. Campania mea vreau să se numească: ”Nu am fost bătut! Ce s-a ales de capul meu?” Vreau cât mai mulți oameni să-și spună povestea, ce s-a ales de ei, nebătuți?
Vă spun ce s-a ales de capul meu! Profesional, probabil nimic diferit de restul colegilor sau prietenilor mei bătuți. Emoțional s-a schimbat totul! S-a rupt un model de educație! Eu nu îmi bat copiii, nu am cum și nu știu cum, nu-mi vine natural! Nu zic că nu am zile în care simt că explodez și aș da în oricine și în orice. Cu toate astea, bătaia pentru mine nu este o opțiune. Și știu că, odată rupt modelul, cel mai probabil se va perpetua, nici copiii mei nu-și vor bate copiii lor.
Ce s-a ales de mine? Oare e mult? Oare e puțin?
Urmărește-ne pagina noastră de Facebook (dacă nu ne urmărești deja) pentru a fi la curent cu tot ceea ce facem.
