Vocea ta. Pragmatism și copilărie. “Modul în care gândește fetița mea mă face să dorm liniștită”

copilaria si pragmatismul

Fii-mea este una dintre cele mai pragmatice ființe pe care le cunosc. În ciuda faptului că pare extraordinar de amețită, este atât de calculată că uneori mă sperie. Avea vreo 5 ani când am purtat următorul dialog:

Mama, a cui este casa de la țară?

A bunicilor mei.

Bine, asta acum. Dar când ei nu or să mai fie, a cui va fi casa?

Buni și sora ei vor fi acolo proprietare.

Aha. Mătușa ta nu are copii. Sora ta nu are nici ea momentan, dar poate nu o să aibă.

Așa, și?! Unde vrei să ajungi cu asta?

Păi…casa de la țară este A MEA!

Era pe atunci singură la părinți și mândră între stele, vorba poetului. De trei ani, s-a obișnuit, de voie de nevoie, să împartă totul cu fratele ei mai mic. S-a adaptat destul de repede situației. Nouă, celor din casă, ne oferă tot și face totul pentru noi, însă pe cei din afara cercului îi taxează cum îi prinde.

Nici nu știu de unde a pornit tendința asta a ei de a acapara tot. Aș avea o mică explicație, însă sunt convinsă că nu e doar atât. Când era mică am încercat să o învăț să fie cât mai pe picioarele ei, în limita vârstei. M-am gândit, la vremea aceea, că nu mai vreau încă un copil și-mi doream ca ea să fie capabilă să se descurce în orice situație, pentru că mă gândeam că la un moment dat va rămâne singură pe lume. Și am lucrat amândoi părinții la acest demers, i-am dat curaj, am învățat-o cum să facă lucrurile de care are nevoie, i-am explicat de câte ori a fost nevoie tot ce a avut nevoie. Ea și-a învățat foarte bine lecțiile și acum, la cei 8 ani ai ei, este capabilă să analizeze situațiile și să ia decizii corecte.

Vara aceasta a fost în prima ei tabără, cu responsabilitățile adiacente explicate de-acasă. Una dintre ele a fost gestionarea sumei de bani pe care i i-am alocat. Evident, i-a tocat și pe prostioare, dar nici nu mă așteptam la altceva. Unul dintre obiectele de care avea nevoie neapărat în acel moment a fost un laser. A primit de la vânzătoare unul cu un buton defect. S-a întors la tarabă și i-a spus doamnei de acolo: ”Acesta nu merge cum trebuie. Ori îmi dați altul utilizabil, ori vreau banii înapoi.”

Știe ce vrea, asta este clar. Și noi știm că strădania noastră nu a fost în zadar. La un moment dat am crezut că prea multă psihologie și despicare a firului în 4 strică, dar modul în care gândește acum mă face să dorm liniștită.

Pe Cristina o găsiți cu și mai multe texte pe blogul ei ZECE LUCRURI10 lucruri

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație