Vocea ta: Prescripţie medicală – răbdare

vacanta

Scurt tratat despre răbdare

Întotdeauna am crezut că răbdarea este o calitate care vine în timp, pe care ţi-o educi pe toată durata vieţii. Sinceră să fiu e unul din motivele pentru care aştept cu interes să ajung cândva pensionară. Astăzi însă teoria mi-a fost dărâmată: răbdarea o ai sau nu, poţi să îţi impui, repetându-ţi că timpul acela în care aştepţi nu este pierdut şi că ai ceva de învăţat: priveşti, studiezi oameni şi situaţii.

Am stat aproape două ore la medic

Înaintea mea erau cinci pensionari: un domn şi patru doamne cu vârsta maximă de 82 de ani. Toţi aveau nevoie de reţetele lunare şi comentau sistemul din sănătate, cel bazat pe carduri. Aveam un lucru în comun cu ei: toţi ne grăbeam. Eu voiam să ajung cât mai repede la serviciu şi tot timpul petrecut cu ei am încercat să îmi dau seama de ce se grăbesc ei. Cel mai probabil nu trebuie să ai un motiv să te grăbeşti; nu eşti dispus să pierzi timpul.

Mi-am dat seama că nu am scăpare prea curând din situaţie

Nu cred că era vreo emisiune care începea şi o ratau, nici vreun autobuz care să îi ducă pe undeva; dumnealor, pur şi simplu, ştiau că trebuie să plece. Se spune că ardelenii sunt lenţi şi nu îi stârneşti cu orice, însă nu cred că acelaşi lucru l-a spus domnişoara care “şi-a permis” să intre la doctor fără să respecte rândul – pierdea autobuzul către muncă; eu am înţeles-o. Cu siguranţă nu vreţi să citiţi ce mi-au auzit mie urechile, la asa act de “impertinenţă”. Am decis să mă amuz în momentul în care mi-am dat seama că nu am scăpare prea curând din situaţie. La câteva minute după ce am ajuns şi m-am aşezat cuminţică pe băncuţă, o aud pe una din doamne:

– Domnul doctor primeşte şi gravide?

Râzând îi răspund:

– Da, cu siguranţă primeşte şi gravide, iar dacă mă lăsaţi să intru în faţă pentru ca vă spun că sunt însărcinată, pot să o zic; dar să ştiţi că nu sunt gravidă, ci doar grasă!

Partenera mea de discuţie nu a fost jenată, a continuat:

– Ei, dar sigur vă alimentaţi cum trebuie!

Eu am râs din nou şi i-am spus că nu dau burta jos pentru că nu am chef să fac sport, dar că voi minţi şi voi spune că nu am timp din cauza copiilor. Foarte sociabilă, aceeaşi doamnă mi-a admirat cizmele şi geanta, m-a întrebat cât au costat. Nu sunt “de firmă”, dar aprecia că geanta nu-i nici mare, nici mică – lucru foarte bun pentru că duminică la Biserică nu ar lovi lumea cu ea. Când a plecat de la doctor aceeaşi doamna mi-a zis un sincer: “La revedere, poate ne mai vedem pe aici!” iar eu, în aceeaşi măsură de sinceră i-am spus că sper să merg mai rar de o lună la doctor.

Garanția tijei

Am avut momente când stăteam acolo când mă gândeam că m-au ajuns vorbele dulci ale altor persoane apropiate care îmi spuneau că nu sunt răbdătoare. Îi vedeam pe cei din coadă: când intra cineva în cabinet, următorul se ridica şi aştepta în uşă. Erau conştienţi că asta nu scurtează timpul de aşteptare, dar cred că se amăgeau că intră imediat. Una din doamne, la onorabilă vârstă de 82 de ani mi-a spus, în timp ce mă uitam la ea de jos – şi nu pentru că era înaltă, ci mulţumită băncuţei de lemn pe care stăteam:

– Eu am câte o tijă în fiecare şold, una e pusă de 10 ani – anul acesta iese din garanţie, şi a început să cam scârţâie.

Mă gândeam că asta nu o împiedică să stea în picioare 15 minute în loc să “şadă blând”, cum spun ardelenii. Şi-a scos batista din pânză şi-a suflat conştiincioasă nasul; eu sunt obişnuită cu “mucii de creşă” de la copiii neu, deci ai ei nu aveau cum să mă impresioneze; singurul lucru care m-a uimit a fost existenţa batistei din material textil.

Este adevărat că ai de învăţat de la cei mai în vârstă. Eu astăzi am învăţat de la ei că dacă nu îmi trăiesc pe îndelete clipele, uit să respir şi să mă calmez, la ritmul pe care îl are viaţa mea acum, cel mai probabil nu voi mai ajunge ca ei: să mă bucur de o socializare la coadă la reţete.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație