Vocea ta. Psihoterapeutul Vistiana Long: Scrisoare către copilul pe umerii căruia stă fericirea părinților

Draga mea/ dragul meu,

Obișnuiești să bei apă când ți-e sete tare, să mănânci abia când nu mai poți de foame și să-ți iei răgaz pentru odihnă doar când ești extenuat? Ba chiar, uneori e nevoie să te îmbolnăvești ca să îți mai amintești că exiști și tu?
Dacă funcționezi în felul ăsta, înseamnă probabil că…

“A fost odată un copilaș cuminte și ascultător. Își dorea mult de tot să nu îi supere pe mami și pe tati, pentru că își dăduse seama ce tare îl durea când se întâmpla asta!…
Ba chiar, ar fi făcut orice ca să îi bucure. I se părea că mami și tati nu au prea multe lucruri care să îi facă fericiți și că fericirea lor depindea de el. Părea incredibil și totuși… ii devenea tot mai clar că fericirea lui mami și tati oscila in funcție de ceea ce făcea el, că ei erau fericiți când el făcea ceva și nefericiți când făcea altceva. Se simțea, într-adevăr, important pentru asta însă era și greu pentru el să poarte atâta responsabilitate!…

Așa că nu-și mai putea permite sa nu fie extrem de atent atât la cum se poartă, cât mai ales… la cum ar putea fi perceput comportamentul lui de către ceilalți! Atenția lui aluneca astfel, încet și ireversibil, în exterior… Și odată cu atenția se scurgea din el și capacitatea de a se simți, a se iubi, de a se trăi pe sine…

Se străduia să facă totul bine, să ajute, să fie atent la nevoile părinților lui, iar mai târziu la ale tuturor din jur, ca să fie considerat un copil bun. Cât mai bun. Eventual… perfect.
De ce credeți ca avea nevoie să fie considerat un copil bun?
Pentru că el a observat că atunci se simțea iubit. Când avea anumite emoții sau când avea dorințe proprii și cerea ceva pentru el, mami si tati se uitau mai puțin drăgăstos la el iar el pur și simplu știa – pentru ca așa simțea – că mami și tati nu îl mai iubesc. Atunci el se considera un “copil rău” și se simțea teribil de vinovat pentru asta…

Și-ar fi dorit ca mami și tati să îl iubească tot timpul! Ar fi vrut să nu mai piardă nici o clipă iubirea lor, să vadă în ochii lor doar dragoste și acceptare, nu supărare și respingere… Ah, asta merita toate eforturile din lume! Merita să facă lucruri pentru alții și să fie bun! Merita să renunțe la el însuși si la spațiul lui personal – și fizic, și psihologic, și emoțional. Merita să se lase pe el pe ultimul loc…”

Povestea asta ar putea fi a oricui. Dar dacă te regăsești în paragraful de dinaintea ei, dacă îți trăiești viața la limită, înseamnă că ai învățat, cândva, să o trăiești astfel. Înseamnă că la un moment dat, sau in timp, a fost nevoie să renunți la granițele tale.

Să te iubești și să te repui pe tine pe primul loc sună bine dar nu e întotdeauna ușor de făcut. E nevoie să reînveți să faci asta. Îți doresc succes, succesul de a redeveni cea mai importantă persoană din viața ta!

Puteți citi mai multe articole scrise de psihoterapeutul Vistiana Long AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație