Vocea ta: Și mie mi-a fost greu!

Alina Sas

Începutul a fost greu, dar a meritat!

Ca o viitoare mamă responsabilă ce îmi place să cred că am fost și ca mamă responsabilă ce îmi place să cred că sunt, m-am informat din timp, cu luni și chiar ani înainte, despre aspecte legate de sarcină, naștere, alăptare, puericultură. La modul general, ca să am habar câte puțin despre fiecare.

Am făcut chiar și un curs Lamaze împreună cu soțul meu, care includea și o parte despre alăptare. La momentul la care am făcut cursul aproape toate informațiile mi s-au părut foarte utile și așa s-au dovedit a fi și ulterior, când am avut nevoie să le punem în practică. În ceea ce privește conținutul cursului, care făcea referire la alăptare, deși îmi doream la nivel teoretic foarte mult să-mi alăptez puiul, nu am rezonat prea mult cu acea teorie și am zis că poate la momentul necesar, mă va ajuta mai mult. Din nou spun, chiar așa a fost!

Pe măsură ce se apropia momentul nașterii, trebuia să luăm o decizie în privința unei clinici.

Menționez că am născut la o clinică privată din Cluj-Napoca, din două motive:

– doctorița care mi-a urmărit sarcina avea contract doar la acea clinică iar eu îmi doream să nasc cu ea, pentru că fusese capabilă să-mi câștige încrederea de-a lungul celor opt luni de sarcină, dar și înainte;
– îmi doream un anume confort psihic și emoțional în momentul nașterii, pe care, în naivitatea mea, am crezut că le voi găsi la acea clinică.

Ei bine, în săptămâna 36 mi s-au rupt membranele și cam toată pregătirea mea pentru o sarcină și o naștere la termen s-a dovedit inutilă. Am sunat doctorița, am dat fuga la clinică si ne-am pus pe așteptat, eu și soțul meu. Noroc că, prevăzătoare cum sunt, bagajul cu cele necesare îmi era făcut, așa că nu pot să spun că am fost luată total prin surprindere.

Nu voi povesti aici cum a decurs nașterea, căci altceva vreau să evidențiez prin acest articol. Totul s-a petrecut bine, adică bebe s-a născut perfect sănătos, deși puțin cam repede (la 36 de săptămâni și 3 zile, mai exact), a primit nota 10 și a avut cei mai fericiți părinți din lume. Și bunici☺.

La câteva ore după intervenția chirurgicală (da, a fost cezariană), m-am străduit să mă dezmeticesc, să mă pun în mișcare cât mai bine cu putință, ca să ies de la terapie intensivă și să mă pot ocupa de bebe.

Zis și făcut! Am ieșit repede de acolo și am fost mutată într-un salon cu două paturi, unde bebele era adus câte puțin la mamă, eventual la cerere.

Personalul clinicii mă încuraja în schimb să mă odihnesc cât mai mult, căci “voi avea nevoie de putere după”.

Eu știam că orice minut care trece de la momentul nașterii contează în demersul alăptării bebelusului. Bineînteles că bebe a primit formulă de lapte, nici nu am îndrăznit să cer să nu i se administreze, cu atât mai mult cu cât am născut prin cezariană și teoretic nu știam când și dacă îmi revin ☺.

Am început să mă îngrijorez în privința alăptării micuței

Sora mea, mămica a doi copii, mă suna și îmi repeta insistent să cer ajutor personalului, să o țin pe micuță cu mine zi și noapte, să o pun la sân, să fac tot ce pot ca să nu ratez startul atât de important în alăptarea cu succes. Cu toate că hormonii de după naștere nu mă ajutau să fiu cea mai răbdătoare și rezistentă persoană din lume, am ținut cont de sfaturile ei. Am cerut-o pe micuță cât mai mult cu mine, am cerut o pompă de sân, am rugat să mi se arate cum îl atașez pe bebe corect, mi-am rugat soțul să-mi aducă ceai și suplimente pentru stimularea lactației, am sunat consultantul în alăptare, cu care făcusem cursul de care aminteam la început, ca să-mi dea indicații.

În plus, am citit cap-coadă acel curs, căci îl luasem – prevăzătoare – în bagaj. De data aceasta, informațiile citite aveau un alt sens pentru mine.

Am făcut tot ce mi-a trecut în acele zile prin minte ca să  reușesc să alăptez.

Vreau să menționez că personalul clinicii nu a contribuit la succesul meu, adică nu numai că nu m-a încurajat, dar au fost chiar câteva moașe care m-au tras fugitiv de sâni (da, așa cum se face peste tot în maternitățile românești) și, dezaprobatoare, mi-au spus că nu am lapte, iar micuța e născută prematur, deci slabe șanse să reusesc…

O singură asistentă, mai drăguță, mi-a spus că lactația se poate declanșa și după zile bune de la naștere, așa că să nu disper.

Bineînțeles că nu am disperat, din contra, m-am ambiționat și mai tare și am mers pe drumul pe care pornisem. Mai vreau să precizez că micuța, așa prematură cum era (dacă 36 de săptămâni se poate considera cu adevărat prematuritate), m-a ajutat enorm , chiar dacă primea formulă de lapte, s-a atașat de la început cu poftă la sân și trăgea cu forță, atât cât avea ea nevoie. Eu și fetița  mea am făcut de la început o echipă bună. Ea m-a ajutat mai mult decât orice moasă sau asistentă din acea costisitoare clinică.

Și da, nu am născut la Stat, tocmai în speranța că voi de avea de-a face cu un personal instruit, empatic și  aliniat la ultimele concluzii ale cercetărilor organizațiilor mondiale în privința nașterii și alăptării. Dar nu  fost chiar așa!

Cu toate eforturile mele și sprijinită de soțul meu, sora mea, consultanta în alăptare și… cam atât,  lactația s-a pornit abia în ziua a cincea, adică exact când ne pregăteam să mergem acasă. Nu mi-a “tâșnit” laptele nici atunci și nici după, dar startul  fusese bun și eu aveam să-mi alăptez micuța luni bune după naștere. Cu succes! Încă o fac, la mai bine de șase luni, și sunt mândră de noi amândouă ☺.

Citește și:

Recuperarea după naştere, pas cu pas

Naşterea provocată: când, cum, de ce?

Cum să diminuezi durerile după cezariană

Complicații după nașterea prin cezariană

Tot ce trebuie să ştii despre rahianestezia la cezariană

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa