Vocea ta: Soţul este mai important decât copilul?

Gabriela Maalouf
gabriela-maalouf-totul-despre-mame

Soțul sau copilul?

Am citit acum ceva timp un articol care suna chiar așa : „Soțul este mai important decât copilul.” Evident că nu o să mă apuc să judec părerea nimănui, dar vreau să dau câteva exemple de idei preconcepute sau de informații de clasă a doua, cum se numesc ele în NLP, specializarea mea.
În NLP se lucrează doar cu informații de primă clasă, în cazul acesta ar suna cam așa:  Am un soț și un copil. De aici trebuie să plecăm cu gestionarea familiei.

Cine a spus că există o regulă de aur a maternității?

Informațiile de clasă a doua, prezente în articol, sunau cam așa: “Faptul că îmi iubesc soțul mai mult contravine regulii de aur a maternității, care spune că a fi un părinte bun înseamnă să îți sacrifici toata viața pentru fericirea și bunăstarea copiilor tăi.”

Sunt vreo trei informații acolo, altfel decât de primă clasă. Cine a spus că există o regulă de aur a maternității? Eu personal nu am găsit-o scrisă sau impusă nicăieri. Această afirmație intră, în NLP, în categoria generalizărilor: “ Toată lumea face așa, etc”, generalizare la care unii răspund urmând-o, în timp ce alții intră în defensivă, încercând să facă exact opusul.

Mai ușor este să ne punem întrebarea: Chiar toată lumea face asta? Poate drumul meu, ritmul meu este altul. Să văd ce pot face pentru ca toate parțile implicate să fie în câștig. Trebuie să-mi sacrific chiar toata viața? Poate sunt doar etape, când trebuie să depun mai mult efort, etape mai lejere… Propoziția este plină și de abstractizări: sacrificiu, iubire, bunăstare.

În multe dintre articolele mele am vorbit despre termeni abstracți, de tipul, iubire, fericire, etc. Acești termeni nu au definiție standard, de dicționar. Ei reprezintă altceva pentru fiecare în parte. Dacă nu-ți cunoști copilul și lupți pentru fericirea și bunăstarea pe care ți-o închipui tu prolifică pentru el, este posibil să faci un sacrificiu inutil.  Al doilea aspect este faptul că și sacrificiul înseamnă altceva pentru fiecare individ în parte.

“Soțul meu trebuie să fie întotdeauna prioritar copiilor.”

Aceasta este a doua afirmație întâlnită. Aici întâlnim un operator modal de obligativitate, regăsit în NLP, care crează convingeri limitatoare și acțiuni limitate în general. Chiar trebuie întotdeauna acest lucru?

“Punerea deoparte a propriilor nevoi este practic o regulă a vieții însă, îmi pare rau, eu nu voi face acest compromis.” Chiar este acest fapt o regulă a vietii? Este mai mult decât evident că toate aceste generalizări, abstractizări, omisiuni, comparații pot conduce individul la acțiuni pline de revoltă, în condițiile în care aceste situații nici măcar nu există, sunt doar niște idei preconcepute, niște situații imaginare.

Dacă ne-am baza doar pe informațiile de primă clasă, am realiza că toate aceste gânduri ni le-am format gratuit, ni le-au spus alții, ni le-am însușit sau ne-am revoltat, învinovățindu-i pe cei care fac altfel decât noi. Nici viața, nici legea nu ne impune niște reguli, care să cuprindă compromisul, sacrificiul sau dragostea mai mică sau mai mare unii față de ceilalți.

“Prioritizarea nevoilor soțului meu scade șansele de a ajunge la divorț”, spune o altă afirmație din articol. Există și aici o regulă scrisă sau un certificat de garanție, cum că dacă faci anumite lucruri îți asiguri o căsnicie trainică?

Propunerea mea pentru noi, femeile, este să ne cunoaștem foarte bine, să ne cunoaștem partenerii și copiii pentru a putea da fiecăruia ce are nevoie, iar ei nouă, la rândul lor. Mai toate teoriile moderne de parenting susțin timpul pentru sine, timpul pentru partener și cum este deja bine cunoscut, toate afirmațiile bune și corecte sunt scoase din context, fiecare înțelege ce vrea. Nu înseamnă că dacă vrei să ai o relație bună cu partenerul, trebuie să elimini copilul sau viceversa sau să-i elimini pe amândoi eventual, pentru binele sinelui tău.

Eu cred foarte tare în familia sinergică, familia care își unește toate calitățile, pentru a fi mai puternici, familia care știe să prioritizeze timpul în așa fel încât toți să aibă porții egale. Porțile egale nu trebuie să fie zilnice. Poate într-o săptămână, copilul este foarte bolnav sau are examene la școala și atunci îi dai lui mai mult timp. Săptămâna viitoare poate îi dai soțului mai mult timp, fiindcă are o problemă la serviciu sau trebuie să rezolvați ceva în casa. Cu siguranța, în altă săptămână ești mult mai focusată pe propria ta persoană. Astfel, fiecare își ia porția lui de prioritate.

Nu trebuie să ajungi la compromis, pentru că atunci când facem un compromis, cu siguranță cineva pierde, fie că ești tu cel care renunță la ceva, fie că e celălalt care caștigă ceva, fără să merite. La fel și cu sacrificiul, el trebuie să fie benevol, dacă simți să faci asta și dacă îți aduce un câștig sufletesc, fără să te simți rău că ai renunțat la ceva. Dacă poți bine, dacă nu, el nu este obligatoriu.

“Îmi iubesc copiii, însă îmi iubesc soțul și mai mult” este ultima afirmație. Nu putem judeca sentimentele altor oameni. Cu siguranță, fiecare face alegeri potrivite pentru el însuși. Mi-ar plăcea, în schimb, alegerile să fie făcute pe o bună cunoaștere interioară, bazate pe referința internă a fiecăruia. Să fie o alegere făcută când suntem într-o stare pozitivă și nu atunci când suntem supărați pe ceea ce credem noi că zice, crede  sau ne impune lumea…

Voi ce ziceți?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa