Vocea ta: Tanti Rodi de la grădi: „Doamnă, eu nu îi bat, doar îi ameninţ ca să stea cuminţi…”

Andreea Marian

Tanti Rodi de la grădi e acea tanti cu vârsta între 45-50 de ani, cu părul scurt, vopsit semnificativ  în culoarea vişinei putrede, cu trupul bine făcut şi privirea aspră care ocupă postul de îngrijitoare de cel puţin 15 ani şi le ştie cel puţin pe toate.

Este acea  tanti pe care, atunci când o vezi, ţi se strânge sufletul la gândul că o să-ţi laşi copilaşul în grija ei. Este acea tanti care refuză orice metodă blândă de abordare şi care te face ca printr-o vrajă malefică să îi predai copilul în condiţiile impuse de ea sub pretextul că ”Aşa sunt, doamnă, toţi copiii: unii se adaptează mai uşor, alţii mai greu, depinde cât sunt de mămoşi”. Este acea tanti pe care, atunci când o vede, copilul tău urlă ca ars că nu mai vrea la grădi.

Aşa o tanti este şi la creşa X din localitatea Y. Această Rodica este o doamnă vestită pentru metodele ei minunate de a educa, este lăudată de însăşi directoarea instituţiei în care este angajată.

Povestea cu această tanti Rodica sună cam aşa:

Prima zi de creşă – trezeşti copilaşul din somnul dulce cu vestea cea mare: ”Mami, azi e prima ta zi la grădi cu copilaşii!”, îi pui hăinuţele pregătite cu mare grijă cu o seară înainte, încerci să îl convingi să mănânce cât de cât ceva înainte de marea aventură, eşuezi în această încercare, te pregăteşti şi tu în mare grabă, iei copilul de mânuţă şi porniţi spre  grădi. Aici vă aşteptă tanti Rodi.

Ţâfnoasă şi afectată vă instruieşte să scurtaţi cât mai mult despărţirea că aşa e mai bine pentru copil. Până să apucaţi să vă pupaţi, ia copilul de o aripă şi îl ”conduce” cu paşi grăbiţi, prea grăbiţi pentru picioruşele micuţe, în sala de clasă. Rămâi paralizată pe holul gol şi rece.

Încerci să te aduni cât mai repede să faci loc altor părinţi care urmează şi ei obedienţi acelaşi ritual. Parcă acum când vezi şi pe alţii în aceeaşi situaţie nu ţi se mai pare chiar aşa nepotrivită toată întâmplarea. Te scuturi de sentimentele negative, te consolezi cu gândul că puiul tău se va distra cu copiii şi cu doamnele educatoare și pleci  spre servici.

Când Rodica nu e la grădi

A doua zi totul decurge în limite normale deoarece nu e Rodica pe tură, este o doamnă care zâmbeşte amabil, copilul merge de bunăvoie în clasă şi face cu mâna fericit.  Pleci foarte încântată.

Vine şi a treia zi. Copilul, când o vede pe Rodi, se agaţă instant de tine cu disperare, zice că nu mai vrea la grădi şi se pune pe plâns. Încerci să linişteşti copilul, îi spui că la grădi e frumos cu copii şi doamna educatoare etc etc. Până să îi ştergi lacrimile şi să îl potoleşti, se repede Rodica la voi, smulge copilul din braţele tale şi se duce direct în sală cu el fără ca tu să ai ocazia să reacţionezi. Îţi dau lacrimile instant. Deşi încă auzi ţipetele copilului, ceva te ţine pe loc. Îţi este jenă să faci o scenă de faţă cu copiii şi alţi părinţi şi oricum eşti în întârziere. Te grăbeşti spre serviciu cu respiraţia tăiată şi o durere de cap de la părul smuls de copil în timp ce Rodica îl lua de la tine din braţe.

Acasă copilul începe să se plangă: ”Lodi na-na!” Încerci să te convingi că nu ai înţeles bine dar copilul repetă obsesiv ”Lodi na-na, Lodi na-na”. Întrebi ce, cum, unde şi îţi arată ”na-na” la funduleţ.

Deja eşti disperată. Te plângi celor din familie, care încearcă să te potolească cu argumente de genul ”Lasă, dragă, nu îţi mai fă atâtea probleme că ăştia mici inventează multe, prea sensibil e copilul, trebuie să se călească că va ajunge la şcoală şi nu se va adapta”. Înghiţi în sec, îţi alungi din minte toate teoriile de parenting pe care le-ai citit conştiincioasă şi care spun exact contrariul şi o şi demnostrează.

Eu nu îi bat, doar îi ameninţ cu bătaia ca să stea cuminţi

Îţi  ignori cu desăvârşire instinctul matern şi ajungi să crezi că ai nevoie de ajutorul unui psihiatru. Toată lumea spune că tu eşti problema. Noroc că măcar soţul este în aceeaşi măsură de preocupat, ceea ce îţi dă curaj să mergi mai departe şi să te interesezi de la celelalte mame care au copii acolo în gupă. Ele îţi confirmă temerile şi îţi dau soluţia, ”Ocazional, mai du-i şi tu câte un pacheţel şi se mai calmează”.

Evident că nu ai de gând să o recompensezi pe această aşa-zisă ”doamnă” pentru comportament şi nici să încurajezi astfel de practici. Totuşi, spui să-i mai dai o şansă, să ceri explicaţii, încă speri că e totul doar în capul tău şi ceilalţi au dreptate când spun că inventează copilul. Te duci să îi ceri explicaţii Rodicăi, al cărui răspuns este de-a dreptul halucinant: ”Nuuu, doamnă, eu nu îi bat, doar îi ameninţ cu bataia ca să stea cuminţi.”

De aici dai fuga la directoare. Răspunsul directoarei este cât se poate de clar: ”Nu putem să vă dăm înregistrările. Acele camere sunt pentru cei de la minister care ne supraveghează pe noi prin intermediul lor”.  Și cu asta te-a dat pe spate!

Te simţi pusă la zid pentru faptul că încerci să-ţi protejezi copilul

Ți se spune că eşti exagerată, ţi-e teamă să mai insişti nu cumva să îi facă mai mult rău copilului. Din păcate, nu ai în grija cui lăsa copilul cât timp eşti la servici. Până găseşti o nouă creşă sau bonă ce faci cu copilul?

Încerci să atragi de partea ta şi alţi părinţi care au copiii în aceeaşi grupă pentru a obţine înregistrările şi pentru a determina persoanele responsabile să ia atitudine împotriva acestei nenorociri. Nu găseşti pe nimeni. Unii părinţi preferă să ignore cu desăvârşire problema, minţindu-se singuri că nu este posibil aşa ceva, alţii practică, din păcate, chiar şi acasă astfel de metode de corecţie aşa că nu văd nici o problemă în asta, iar alţii aleg să îi ducă ocazinal câte o mică atenţie şi să îşi ţină gura cuminţi aşa cum îi place Rodicăi în speranţa că va fi puţin mai rabdătoare cu odrasla lor.

În final, nu îţi rămâne nimic de făcut decât să retragi copilul să cauţi cât mai repede o altă creşă sau grădiniţă potrivită şi eventual să faci o plângere la inspectorat care se va rezolva cu un răspuns cît se poate de simplu – ”Am luat la cunoştinţă”.

În spatele uşilor închise copii suferă şi în timp învaţă să tacă

Sunt convinsă că multora vă sună cunoscută povestea, poate aţi trăit-o chiar voi. Unii părinţi  au avut de ales, au luat atitudine şi au depus plângere împotriva acestor personaje, au retras copii şi i-au dat la alte grădiniţe sau creşe. Alţii nu au avut alternativă se mint singuri că totul este doar în imaginaţia lor că sunt exagerat de protectori cu copii lor.

Astfel, în spatele uşilor închise copii suferă şi în timp învaţă să tacă. Învaţă că oricât s-ar plânge nu îi ia nimeni în seamă. În timp, ajung să creadă că aşa este normal. De frică sau din resemnare nu vor mai reclama astfel de episoade iar parinţii vor fi fericiţi că, în sfârşit, copilului i-au trecut episoadele în care fabula despre bătai.

Suntem îndemnaţi să băgăm capul în nisip

S-a scris atât de mult despre grădiniţe, adaptare blândă, problemele din sistemul de stat care se importă şi la privat deoarece se preia personalul dornic de remuneraţie motivantă şi, totuşi, încă nu s-a scris destul şi încă nu s-au făcut suficiente demersuri.

Mulți copii trec prin experienţe de genul celei descrise mai sus. În continuare, suntem îndemnaţi să băgăm capul în nisip şi să ne aliniem cu ceilalţi care nu îndrăznesc să pună sub semnul întrebării anii de experienţă ai unei doamne mai mult sau mai puţin respectabile.

Din acest motiv, astfel de personaje vor  mai face ani buni de experienţă în aşa zisa educaţie fără să le pese abolut deloc  copii noştri şi felul în care le influenţează dezvoltarea. Îşi vor descărca fără nici o reţinere frustrările şi stresul acumulat prin aşa zisele bătăiţe aplicate copiilor nevinovaţi.  Rezultatele pe termen lung le vor suporta tot ei, copilaşii care vor căra după ei, până la vârsta adultă sechelele unui sistem putred.

Din fericire, această poveste nu am trăit-o eu. Din păcate, este cât se poate de reală.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa