Cum l-am descoperit pe Alfie Kohn și cum m-a ajutat în momentele grele
Vara anului 2013, 16 săptămâni de sarcină – prima sarcină. Starea mea generala era caracterizata de amețeli, greata, stat în pat sau efortul imens de a încerca sa funcționez la parametri normali. Aveam impresia ca trăiesc într-un carusel care, odată cu mișcările sale, îmi schimba și starea fizică, dar mai ales cea emoționala. Eram atât de bulversată, iritată, speriată, fericită, derutată, nu știam prea bine ce se întâmpla cu mine.
Sarcina a fost surpriza vieții mele.
Aveam o viață foarte activă atât din punct de vedere social, cât și profesional. Nu eram deloc pregătita să devin mamă. Aoleu, mă scuturam la simplul gând – când ZBANG – cele doua liniuțe roz au dat startul unei curse despre care nu știam nimic decât că trebuie să o parcurg, că se va sfârși la aproximativ 40 de săptămâni și că la final mă așteaptă un alt maraton despre care toooate cunoștințele mele care aveau deja copii îmi spuneau “Lasă că o vezi tu cum o sa fie!” De atunci și până în acest moment am citit sute de povești care încep exact ca și a mea și care au urmat aproximativ același traseu.
Cum voi fi eu, ca mamă?
Îmi imaginam cum voi fi eu ca mamă: aranjată, coafată, copilul bucălat cu ochi albaștri, căruciorul perfect asortat plimbându-mă prin oraș, veselă,salutând grațios mai ceva ca regina Angliei. Îmi imaginam că voi ieși cu prietenele la cafea pe terase, excursii, vizite, cina în oraș exact cum făceam până atunci doar că va fi și copilul cu noi. Ce mă mai distrez acum amintindu-mi de așteptările mele în acele vremuri!
Zilnic verificam emailul și pagina de Facebook, nu cumva să ratez vreun articol sau postare pe forumul de discuții. Într-una din zile, făcând jaloane printre linkurile despre mame și copii mi-a atras atenția titlul unui articol Ce este attachment parenting pentru mine? Am deschis, am citit și am aflat și timpul părea ca s-a oprit. După care, dintr-o dată, o avalanșă de întrebări mi-a invadat mintea “Eu ce fel de părinte voi fi? Dar copilul meu ce fel de om va fii? Cum aș putea eu să ghidez pe cineva în viață dacă eu abia o pot controla pe a mea?”
Am aflat atunci de cartea scrisă de Alfie Kohn, ”Parenting Neconditionat”.
Am comandat cartea imediat ce au apărut primele ediții traduse în limba română, am citit-o cu mult entuziasm și mi-a plăcut ce am citit. Am citit despre oameni care cresc oameni, despre dragoste și respect, despre cultivarea ființei, a creativității, a curiozității, dar cel mai mult am citit despre dragoste. Dragoste necondiționată într-o societate plină de condiționări. Cum puteam eu să ofer așa ceva? Termenul nu îl cunoșteam dar sentimentul îmi era familiar. Ce bine era atunci când, în mijlocul unei furtunilor din viața mea, închideam ochii și auzeam vorbele tatălui meu “Andreea, eu și mama ta te iubim cel mai mult pe lumea asta, orice ar fi”. Abia acum înțeleg adevărata valoare și putere a acestor cuvinte.
Fetita mea împlinește trei ani în curând. Între timp am născut-o pe fiica mea cea mică. De când am aflat prima dată de cartea ”Parenting Necondiționat” scrisă de Alfie Kohn și până în prezent, prin mâna mea au trecut multe cărți de parenting care mi-au deschis mintea și mi-au îmbogățit sufletul, dar prima va avea mereu un loc special în inima mea. Este cea mai îndoită din toată biblioteca mea. Am dus-o cu mine aproape peste tot pe unde am umblat, am dormit pe ea, am călătorit cu ea și am ascuns-o sub un teanc mare de cursuri vechi, într-un dulap unde să nu o mai văd niciodată. De ce?!
După ce am născut am aflat la scurt timp că viața de părinte nu este o joacă sau o declarație de iubire continuă.
M-am confruntat cu multe provocări și de multe ori am dat greș. Nu eram părintele ideal așa cum mi-am propus și nici nu știam sa iubesc necondiționat. Uneori, îmi venea să țip, ba chiar să răcnesc din toate puterile că dragoste necondiționată nu există, că ceva nu se potrivește și sigur ceva e defect la mijloc. Am trecut de acele faze pentru că am redeschis cartea și am recitit soluțiile care m-au ajutat să mă liniștesc și să merg în continuare pe drumul pe care am pornit.
Am citit și m-am informat în continuare și am aflat că nu există mame perfecte și că asta este un lucru bun, am aflat că toate problemele și la fel și soluțiile se află la noi, părinții. Știu acum ce era defect și cum pot repara aceste defecțiuni sau cel puțin cum pot, în ciuda lor, să fiu o mamă mai bună, o persoană mai bună. Astfel, am cunoscut multe persoane deosebite care se ocupă cu asta, repară ceea ce alții au stricat, defecțiuni ale sufletului, ale mintii și ale relațiilor.
Din păcate, pe Alfie Kohn nu am reușit încă să îl cunosc.
A fost de trei ori în România dar eu nu am reușit să ajung la conferințele pe care le-a susținut în București și regret. Îmi doresc să am ocazia de a-i mulțumi lui și oamenilor extraordinari care au depus efortul de a face posibilă întâlnirea lui cu miile de părinti din Romania care și-au dorit să afle cum să crească adulți autonomi, empatici și siguri pe propria persoană.
